Senzaţional!!! Serviciile secrete ruse au imagini cu Donald Trump la mine în salonul de masaj

Zăpăceala pe care a pornit-o din noua hoaşca aia de Hillara, care a rămas frustrată cu bărba-su, Colebil Clinton, care s-a iubit cu godăcica aia de Monica Lewinsky pe preşul din biroul oval, nu se mai opreşte. Acuma cică ar fi nu ştiu ce spioni, care au scurs nişte informaţii de la nu ştiu ce CIA, care ar şti ei că ruşii l-au filmat pe Trump făcând sex cu nişte prostituate la Moscova, la un concurs de Miss Univers. Băi, aţi înnebunit! Păi, pe nevastă-sa, Melania Trump, nu tot de la un concurs d-ăsta de masaj, care ei îi mai spune şi concurs de Miss a luat-o alde Trump, pussy graberul? Crezi că aia nu ştie ce are la acasa albă?! Io vă ciripesc în premieră că nişte ruşi au imagini cu Trump de la mine din salon.

 

Cum? Simplu: a venit ruşii, de fapt nişte ucraineni haholi de la Sfântul Gheorghe, să intre la mine la masaj. Ei nu dorea atât sex, cât mai mult să facă şi ei o baie caldă, deoarece veniseră aici, la Piaţa Matache, cu un transport de scrumbii de Dunăre, exact când era sezonul scrumbiei, adică anul ăsta prin aprilie-mai, când este dezlegarea la peşte în postul Paştelui. Şi au venit la mine că nu au găsit o baie comunală şi să se mai deconecteze. Oamenii au fost de treabă, mi-au lăsat nişte scrumbii de Dunăre o bunătate, miam, miam, miam, la grătar, miiiiiaaam, lux, cu un pahar de vin alb!

 

Ei puţeau a peşte mai tare decât miroase a macrou la mine la salon după câte o şedinţă încinsă de masaj. Dar asta e, nu m-am supărat! Şi în timp ce îl masam pe unul, celălalt a luat samovarul (că veniseră cu un samovar în care aveau amestecat ceai de mesteacăn siberian, borş de căpăţână de morun şi somn, nişte extras de ciuperci halucinogene de la lacul Baikal, ulei de peşte şi ulei ars de motor de Volgă) şi a început să danseze kazaciok cu samovarul. Apoi a început să facă sex cu samovarul cald.

 

Cestălant rus, a luat numaidecât telecelularul smartfon şi a început să-l filmeze. Probabil ca să-l şantaşeze în caz că, peste ani ,samovarul avea să ajungă preşedintele SUA. Că, la ce proşti sunt ăia în America, nu mai e mult până acolo. Dar taman în timpul ăsta se dădeau la televizor, la mine, imagini cu Donald Trump. Deci practic erau imagini cu Trump la mine în salonul de masaj. Ruşii au păstrat înregistrarea, iar acum se laudă că au imagini cu Trump din salonul meu de masaj. Într-un fel o fi adevărat, dar de fapt, este, cum se spune acum, frec news sau fake news, cam tot aia, că o freacă. Deci, dacă mai veniţi la mine la masaj, aveţi grijă pe ce canal lăsaţi plasma, ca să nu apăreţi la ştiri la CNN! (P.S. Ieri mi-a venit unul din galeria lui Dinamo, a lăsat plasma pe Digisport şi s-a pozat întruna cu Dănciulescu, care mânca borş despre transferul lui Gnohere la Steaua. Numai ciudaţi! Sper să nu apar la Tolontan pe blog cu treaba asta.)

Comentarii
Episoade recente toate episoadele