Vaslui, cel mai sărac judeţ, are cei mai bogaţi edili! Ce salarii fabuloase vor avea de la 1 ianuarie


Liderii politici din Vaslui, unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară, au nişte salarii care sfidează tot românul.

Jurnaliştii de la vremeanoua.ro au prezentat un top al salariilor din administraţia judeţului Vaslui.


Dumitru Buzatu (FOTO), preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, câştiga 5.000 de lei anul trecut, dar din ianuarie 2018 va avea un salariu de 22.000 de lei. Practic, salariul acestuia a crescut de patru ori într-un singur an! Noul salariu al lui Buzatu, înmulţind cu coeficentul de 9,5 salarii minime, ajunge la 18.050 lei, la care se adaugă încă 25%, în fiecare lună, ca bonus pentru accesarea fondurilor europene, explică vremeanoua.ro.

Eduard Popica, prefectul de Vaslui, va avea de la 1 ianuarie 2018 un salariu de 17.100 lei, iar Vasile Pavăl, primarului municipiului reşedinţă, va avea, asemenea lui Buzatul, un salariu de apropae 22.000 de lei.

Urmează cei doi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, care au un coeficient 8, ceea ce va însemna salarii brute de 15.200 de lei, la care se vor adăuga sporurile de 25% pentru proiecte europene. Ciprian Trifan şi Vasile Mariciuc, cei doi vicepreşedinţi, se vor duce la salarii de 19.000 de lei.

Viceprimarii Vasluiului, Dragoş Cazacu şi Daniel Neacşu, vor ajunge şi ei la 15.200 de lei, plus “mizilicul” de 25% ca spor de fonduri europene. Cei doi viceprimari vor semna pentru salarii de aproape 19.000 de lei, în fiecare lună. La Prefectură, subprefectul Mircea Gologan ajunge, cu coeficientul de 7,5 salarii minime în plată, la un salariu de 14.250 lei, similar cu cel al secretarului judeţului, Diana Elena Ursulescu.

 

Comentarii
Episoade recente toate episoadele
Flory si Viorica 17 ianuarie

Flory si Viorica