Surprinzător! Cum fac sex femeile din ţara care a inventat Kama Sutra


Relaţiile sexuale sunt, fără doar şi poate, un subiect controversat în toate colţurile lumii, însă, în India lucrurile stau cu totul şi cu totul diferit faţă de Europa ori SUA.

 Mai exact, dacă aici bărbaţii trebuie să cucerească femeile, în India se schimbă lucrurile.
Potrivit unui studiu publicat de Telegraph, bărbaţii din India fac sex mai puţin de o dată pe săptămână şi au, în medie, numai două partenere sexuale de-a lungul vieţii. De cealaltă parte, însă, se pare că femeile de la ei au trei parteneri sexuali de-a lungul vieţii, cu şapte mai puţini decât femeile din Marea Britanie, SUA şi Australia, care au, în medie, câte nouă parteneri.

Motivul pentru care indienii fac mai puţin sex ar fi, potrivit editorului care a efectuat studiul, faptul că familiile locuiesc împreună, iar sexul în afara căsătoriei este considerat tabu.

Pe de altă parte, studiul a mai arătat că indiencele sunt de şase ori mai dispuse să facă sex într-un taxi decât americancele. Acest lucru se explică tot prin faptul că familiile din India locuiesc împreună, iar femeile tinere tind de multe ori să facă sex în afara casei.

Comentarii
Episoade recente toate episoadele